duminică, 18 decembrie 2011

Obiceiuri de Crăciun, prin lume


Iată că nu am mai scris de mult pe blog, din diferite motive, dar acum revin cu o listă de obiceiuri de Crăciun din diferitele țări ale lumii. Studiindu-le mi-am dat seama că a avut mare dreptate cine a spus ”câte case, atâtea obiceiuri”, pentru că fie el Santa Claus, Père Noёl, Sinterklaas sau Moș Crăciun, bătrânul cu plete dalbe poartă în spate aceeași desagă plină de daruri, în fiecare an și în orice colț al lumii.
Călătoria noastră începe în Islanda, țara gheții și zăpezii. Aici vin an de an treisprezece Moși Crăciuni! Cu treisprezece zile înainte de Crăciun, primul Moș Crăciun coboară din munți, ocolește fiecare casă și apoi pune dulciuri în ghetuțele copiilor, în vreme ce aceștia dorm. Dacă au fost cuminți, copii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic (parcă aveam și noi cândva), iar dacă au fost răi…un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moș vine în oraș și tot așa până pe 25 decembrie când primul Moș se întoarce la casa lui din munți, pe 26 cel de-al doilea și tot așa până pe 6 ianuarie.
Finlanda, sau țara celor o mie de lacuri, știm foarte bine că este locul unde locuiește Moș Crăciun. La ei Moș Crăciun se numește Joulupukki (@$)&%#*) și vine din ținutul Korvatunturi, un tărâm de forma unei urechi, despre care se spune că ar fi fost unealta lui Moș Crăciun cu care îi asculta pe micuți dacă sunt cuminți.
În Suedia, Jultomte are o înfățișare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roșu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradițională mâncare suedeză de Crăciun.
În Norvegia, cadourile nu se fac oricum. Ele sunt ascunse de către cei care le dăruiesc într-un sac cu paie care este apoi legat deasupra ușii destinatarului (aș vrea să știu ce se întâmplă dacă un calculator este cadoul :P). Când acesta deschide ușa, acesta se va trezi cu ele în cap, spre deliciul asistenței, care se aruncă asupra sacului, îl spintecă și, când găsesc surprizele, se îmbrățișează și își adresează urări de bine.
Dintre toate tradițiile pe care le-am  studiat, aceste sunt cele mai ”ciudate” și de aceea am vrut să vi le împărtășesc și ca să vă aduc zâmbetul pe buze, că oricum zăpada nu prea își face simțită prezența, iar fără zăpadă nici Crăciunul nu mai este cu adevărat Crăciun.
Pentru încheiere vă dau și niște cifre statistice:
-greutatea cadourilor din sania lui Moș Crăciun (în care se află câte un ursuleț de pluș pentru fiecare copil din lume) este de 333.333 tone;
-pentru a împărți toate cadourile într-o sigură noapte, Moșul ar trebui să facă aproximativ 823 de vizite pe secundă (cam multe, nu?);
-aproape trei sferturi (72%) din cei care au instalat un pom de Crăciun au ales un brad artificial.  În 1996 numai 63% alegeau brazi artificiali.
Acestea fiind prezentate, eu vă doresc, dragii mei cititori, Sărbători Fericite și Anul Nou să vă aducă numai bucurii, împliniri și multă multă sănătate!